Menu

Articol

Festivalul „Porţile Poeziei” se încheie în Caraş-Severin, dar porţile poeziei rămân deschise!

Festivalul Internaţional de Poezie „Porţile Poeziei” se va încheia în această seară (sâmbătă, 27 mai), la Oraviţa, iar mâine, invitaţii din ţară şi din străinătate vor pleca pe la casele lor, ducând în toate zările mesajul festivalului privind „cea mai frumoasă religie, religia poeziei”, cum spunea un poet la festivitatea de deschidere.

„Porţile Poeziei” s-au deschis joi, 25 mai, cu un cuvânt de salut din partea gazdelor şi cu prezentarea invitaţilor din străinătate. La eveniment au participat 35 de poeţi din străinătate, din Serbia, Japonia, Franţa, Spania, Italia, Germania, Grecia, Cipru, Rusia, Belarus, Muntenegru, Ungaria, Bulgaria, Macedonia, Slovenia şi Polonia, precum şi peste 40 de poeţi din Caraş-Severin. Au fost şi poeţi din Bucureşti, Arad şi Sibiu. Cuvântul de deschidere l-a susţinut poeta Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură Caraş-Severin, principalul organizator al evenimentului. Printre oficialităţile care au vorbit în deschidere s-au aflat: Ovidiu Bilav, reprezentant al Ministerului Culturii, Constantin Stere, şef serviciu în Ministerul Culturii, preşedintele Consliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, Nadia Potocean, preşedinta Fundaţiei Activity, fundaţie parteneră în festival.

În aceeaşi după-amiază de joi, la Palatul Cultural din Reşiţa, a avut loc „Meetingul Internaţional de Poezie, adică pe româneşte, a avut loc întâlnirea poeţilor care au recitat din propriile creaţii. Recitalul de poezie a fost completat cu dansuri populare şi muzică de cor. Cina festivă a fost asezonată cu miniconcerte de muzică clasică.

A doua zi, vineri, 26 mai, poeţii au parcurs drumul de la Oraviţa, la Anina, cu trenul, pe celebra cale ferată montană, iar recitalurile de poezie au avut loc chiar în vagoane! După-amiază, invitaţii au vizitat „cea mai frumoasă cascadă din lume”(!), Bigăr, iar seara au asistat la un concert în biserică, la Oraviţa, susţinut de Incanto Quartetto de la Opera din Timişoara.

Astăzi, sâmbătă, recitalul de poezie al poeţilor români şi din străinătate s-a înălţat la Mănăstirea Călugăra, un lăcaş şi un loc extrem de pitoresc, încărcat de spirit şi poezie. Seara a fost dedicată vizitelor la muzeele din Oraviţa.

Această a VII-a ediţie a festivalului a adunat la Reşiţa, Anina şi Oraviţa peste 100 de poeţi din ţară şi din străinătate.

Powered by Jasper Roberts - Blog