istorie

Scriitorul timişorean Ion Marin Almăjan face o dezvăluire uluitoare despre cum se scrie istoria şi cum s-au trasat (se trasează?) graniţele, în spatele uşilor închise. Dezvăluirea, cu privire la oraşul Reşiţa şi locul său pe hartă, este făcută în volumul „Ochiul neadormit al bufniţei”, editura David Press Print, Timişoara, 2016, un volum de însemnări zilnice şi eseuri, mărturii şi meditaţii asupra unor evenimente sau lecturi.

Frumusețea și farmecul unei localități depind, în bună măsură, de valoarea arhitecturală a clădirilor și a monumentelor, de numărul muzeelor și a locurilor cu încărcătură istorică, a căror povești atrag ca un magnet turiștii de pretutindeni.

Inginerul Anton Georgescu din Reşiţa, scriitor şi publicist, eseist preocupat de istoria Reşiţei şi a Banatului, de viaţa socială şi politică a locului, pe care o analizează adesea comparativ (cu alte vremuri şi cu alte arii geografice şi spirituale), reactivează o idee care, nu cu mult timp în urmă (câţiva ani), a constituit subiectul unor discuţii publice relativ efervescente, la Reşiţa.

Până de curând știam că, în perioada interbelică, România era considerată drept grânarul Europei. Că exporturile de porumb și grâu satisfăceau o parte importantă din necesarul de hrană al nemților și englezilor. Așa am învățat în școală dar, și după 1989, am continuat să trăiesc cu acest adevăr. Deunăzi, am citit că povestea cu grânarul interbelic românesc a fost un mare fâs.

Romulus Vaile Ioan şi-a lansat, astăzi, la Librăria „Semn de carte” din Reşiţa, „ISTORIA UZINEI DE FIER Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdahunyad”, editura Graph, 2015, volumele I şi II, Conform autorului, care a scris şi volumul „A doua epistolă către hunedoreni”, în 2007, aceste două volume sunt, în fapt, „A treia epistolă către hunedoreni”. Evenimentul a fost moderat de către directorul librăriei, Camelia Duca.