Moş Crăciun

Crăciunul acesta a fost unul obişnuit. Cu friptură, salată de boef, prăjituri, bere, Merlot şi Jagermeister, cu felicitări, pupici şi Ştefan Hruşcă. După mulţi ani în care colindele lui Hruşcă au fost alungate din casă fiindcă toată lumea era suprasaturată de ele, am convenit cu toţii, că, totuşi, Crăciunul fără Hruşcă e ca telefonul fără conexiune la internet.

De câţiva ani, la Moldova Nouă Moş Crăciun a adoptat un stil aparte, în sensul că nu mai bate din poartă în poartă şi din uşă în uşă cu tolba plină cu jucării, ci s-a motorizat de-a dreptul, apelând la ditamai TIR-ul încărcat cu de toate. Au avut grijă de acest lucru omul de afaceri Alin Torma, preecum şi fratele său Adrian Torma, nimeni altul decât primarul urbei.

Cinci personaje se află închise într-o încăpere. Un interlop, un intelectual, al treilea, cred, e muncitor, al patrulea, posibil să fie un vagabond. Al cincilea personaj este vicleanul slugarnic. În încăpere se află şi un pistol încărcat, simbolul puterii. Cine are pistolul, deţine controlul, deţine puterea, iar ceilalţi, de voie, de nevoie, i se supun. Pentru început, pistolul se află la interlop.

Stă în firea omului ca, de fiecare dată după ce unul dintre semenii săi ajunge să se remarce în mod deosebit, să câştige o competiţie sportivă, un titlu internațional sau să salveaze o viață, chiar și a unei pisici,  să se bucure alături de el.

În copilăria mea, Moș Crăciun, căruia i se spunea Moș Gerilă, nu era un personaj atât de sofisticat cum este astăzi. Poate că în alte părți ale lumii să fi fost altfel, dar Moșul responsabil cu împărțitul darurilor la mine pe stradă și în oraș, la Oțelu Roșu, era un tip simplu, glumeț și care niciodată nu venea cu tolba doldora de dulciuri și jucării.