Menu

Teatrul de Vest Reşiţa

Când inviţi prostul la teatru

Seara de miercuri, 17 februarie, a festivalului de teatru de la Reşiţa a fost una specială, cu spectacole bune, spectacole care te fac să meditezi asupra sensului vieţii şi, eventual, asupra absurdităţii existenţei umane. Aşa cum se obişnuieşte la festivaluri, pe lângă spectatorii plătitori mai sunt şi invitaţi, fie oameni de teatru, fie dintre cei care au sprijinit teatrul.

Festivalul de Teatru la Reşiţa, seara a III-a. O seară magică, cu drogaţi, curve, vise, durere...

Seara a treia a Festivalului Internaţional de Teatru de la Reşiţa a fost înaltă. A fost o seară cu spectacole bune, care pun probleme, spectacole cu substanţă, care oferă subiecte de meditaţie şi îl încarcă pe spectator cu emoţie, făcându-l să iasă din sala de spectacol altul decât cel care a intrat.

A doua seară de festival, la Reşiţa. O seară de care ne despărţim râzând

A fost şi seara a doua a Festivalului Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, de la Palatul Cultural din Reşiţa, o seară de comedie, nu tocmai ratată, dar departe de a fi memorabilă. A fost una din serile acelea de care ne despărţim râzând, fie pentru că ne-a prins, pe ici, pe colo, comicul de situaţie şi unele replici spumoase, fie pentru că am trecut vitejeşte, în rol de spectatori, peste unele momente confuze, chiar plictisitoare, zâmbind înţelegători, fiindcă am fost anunţaţi că asistăm la o comedie.

Spectacolul vieţilor ratate, în prima seară a Festivalului de Teatru de la Reşiţa

Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” a început bine, aseară, cu un spectacol de forţă al Teatrului de Vest Reşiţa, una dintre cele mai bune piese puse în scenă în ultimii doi-trei ani, la Reşiţa, „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat”, de Elise Wilk, în regia lui Rareş Budileanu. E un spectacol bun, care are de toate, are şi o poveste cu surprize, cu haz şi tristeţe, cu sarcasm şi melancolie. E o tragicomedie în sens clasic, de tot râsu-plânsu.

Hamlet a vizitat Reşiţa anul trecut. Anul acesta vine Nora!

„Nora” – de Henrik Ibsen, regia artistică Gelu Badea

Săptămâna viitoare, de luni, 15 februarie, începe la Palatul Cultural din Reşiţa, Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, cu participarea a 18 de trupe de teatru din ţară şi a 4 trupe din străinătate. Festivalul, organizat de Teatrul de Vest Reşiţa, se va derula timp de 11 zile, până în 25 februarie, inclusiv. În fiecare zi, pe scena Palatului Cultural, vor avea loc câte două reprezentaţii, de la ora 18.00 şi de la ora 20.30.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog