Menu

transport în comun

Bravo lui, bravo taxatorului!

Anul acesta, circulând cu autobuzul, am asistat, de câteva ori, la scene parcă trase la indigo, scene pe care sigur le-au văzut mulţi dintre cei ce citesc aceste rânduri. La un moment dat, într-o staţie, năvăleşte în autobuz, pe uşa din spate, o ceată de personaje gălăgioase. De regulă, ceata e compusă din unu sau doi bărbaţi, două-trei femei, plus copii de toate vârstele, dintre care unul suge la ţâţă.

„Un tramvai numit dorinţă”, merge la fix!

Am mai folosit titlul celebre piese de teatru şi film, „Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, fie la articole cu referire chiar la piesa de teatru, jucată şi la Reşiţa, fie la articole cu trimitere la controvesatul tramvai reşiţean, desfiinţat în 2011. Dar acum, când primarul Reşiţei, Ioan Popa, propune reînfiinţarea tramvaiului, apreciez că titlul acesta merge la fix!

Ioan Popa, primarul Reşiţei, răspunde pe Facebook: „Singura soluţie, tramvaiul!”

Modernizarea transportului în comun la Reşiţa suscită vii discuţii, atât în spaţiul real, cât şi în cel virtual, mai ales după ce primarul municipiului, Ioan Popa, a anunţat că, în opinia sa, varianta (re)introducerii tramvaiului este prima opţiune. Tramvaiul, la Reşiţa, a fost dat în folosinţă în anul 1988-89 şi a fost desfiinţat în anul 2011.

Nelu Popa nu se lasă! Vrea tramvai la Reşiţa!

Primarul Reşiţei, Nelu Popa, insistă pe ideea repunerii în circulaţie a tramvaielor în oraş. Într-o conferinţă de presă, organizată astăzi, după şedinţa Consiliului Local Reşiţa, Nelu Popa a explicat de ce este mai ieftin şi mai avantajos să se repună în funcţiune tramvaiele pentru transportul în comun, în loc să se folosească troleibuze sau autobuze electrice.

Pensionarii din Reşiţa ies în stradă! Protestează împotriva primarului Ioan Popa!

Pensionarii din Reşiţa nu vor să accepte regimul de austeritate impus de către primarul Ioan Popa şi au decis să îşi ceară drepturile în stradă. Pensionarii sunt nemulţumiţi de faptul că primarul Reşiţei a redus numărul de tichete gratuite de deplasare cu autobuzele şi a coborât plafonul veniturilor pentru care pensionarii pot primi tichete. Astfel, prin vocea preşedintelui lor, Dumitru Ursu, pensionarii anunţă că vineri, 5 august, între orele 10.00 şi 12.00, vor invada centrul civic al Reşiţei, în semn de protest faţă de lipsa de înţelegere şi sensibilitate a primarului, Ioan Popa.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog