Editoriale

Am fost, ieri, pe calea ferată. Pe calea ferată a copilăriei, din Jamu Mare, cale care de la Gătaia se prelungea până la Buziaş, apoi, până la Lugoj. Gătaia era pe vremuri un nod de cale ferată, de unde se despărţeau destine. La Gătaia a stat tatăl meu pe gânduri, în urmă cu vreo 70 de ani, să vadă încotro să o apuce, spre Timişoara, Buziaş, Lugoj ori spre Bocşa şi Reşiţa.

Oferta începutului de vară pentrui bugetari este o mini vacanţă de aproape o săptămână. A treia în cinci luni și un pic, iar până la sfârșitul anului cu siguranță că se vor mai găsi oportunități de acest fel.  Deși nu are nici o legătură cu Ziua Muncii, pe care abia am sărbătorit-o la 1 Mai, Ziua Copilului a fost declarată zi nelucrătoare.

Un student al universităţii reşiţene, un tânăr care speră să-şi ia licenţa şi apoi să se angajeze la o companie multinaţională, măcar la Timişoara, dacă nu cumva în America, mi s-a plâns de faptul că există „oameni răi”, care au vrut, şi mai vor, să distrugă universitatea, furându-i, astfel, visul. Cum e posibil, de ce şi de unde atâta înverşunare?!

La începutul anilor ’90, o întâmplare nemaipomenită până atunci făcea înconjorul planetei: țiganii furaseră lebedele dintr-un parc al Vienei. Ar fi putut fi țiganii veniți din Bulgaria, Ucraina sau Rusia, însă urmașii Kaizerului au concluzionat că era vorba de țigani români. Pralea nu a aștepat să vină poliția să facă anchetă, le-a sucit repede gâtul și le-a înfulecat cu poftă și plăcere.

Drept e că, pe la începuturile capitalismului original din România, am privit reclamele şi publicitatea ca pe o glumă. Mai ales că aveam o experienţă dezamăgitoare în copilărie. Când eram eu copil, reclamele erau puţine şi sărace. Ca şi produsele, de altfel. Într-o zi, am văzut într-un ziar mare, de-al lui tata, o ciocolată care zâmbea. Cred că era în „Scânteia”, organul de presă al Partidului Comunist.