Menu

Editoriale

Supraveghetorul-şef

Un cercetător, parcă australian (ori să fi fost, totuşi, britanic?) a făcut un experiment prin care a demonstrat că oamenii au nevoie de un supraveghetor, de un superior supranatural, care să-i determine să fie buni, corecţi, competitivi şi să nu trişeze. A luat două grupe de copii de grădiniţă şi le-a propus un joc. Într-o încăpere, a pus pe perete o ţintă, care trebuia lovită cu nişte bile, de la câţiva metri, de după o linie.

Viața, ca o orchestră

Consiliul Local Reșița prinde turație, cu fiecare lună de funcționare. Cât timp va fi așa, este greu de anicipat. Ce se știe până acum este faptul că, ajutați de verzi, liberalii au un avantaj minim, de un singur consilier, suficient însă să controleze, numeric, consiliul.

Potenţialul Reşiţei. Un punct de vedere

Am coborât azi-noapte de la Gărâna, unde se desfăşoară Festivalul de Folk, încărcat în suflet („E frumos, e prea frumos la tine-n suflet”), cu cântecele sentimental-deştepte ale lui Nicu Alifantis, adolescentul acesta din veacul trecut, care îşi alege cu grijă versurile şi le îmbracă într-o haină muzicală lirică, inteligentă, proaspătă.  „Ce bine că eşti”, „Emoţie de toamnă”, „Umbra”, „Ce frumoasă despărţire” şi multe alte cântec

Mărire și decădere

La 33 de ani a avut lumea la picioarele sale. A fost cel mai tânăr șef al Camerei Deputaților, considerat al treilea om în stat, după președinte și șeful Senatului. La 33 de ani a avut parte de toate onorurile posibile, dar și de un divorț și de mai multe iubiri pasagere, unele cu femei celebre, așa, ca pentru istorie.

Ce are de făcut primarul Ioan Popa

Primarii, prin ceea ce fac, dar şi prin legendele care se ţes în jurul lor, rămân în mentalitatea colectivă cu câteva lucruri care au lăsat o amprentă semnificativă în oraş. De exemplu, dacă vorbim de primarul Reşiţei, Mircea Popa (care a avut avantajul de a fi fost primar şi înainte de revoluţie), putem spune că a lăsat ceva în urmă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog