Editoriale

Scriam în „Argumentul meu” de acum două zile, sub titlul „De ce România nu poate fi ca un soare”, că românii sunt un popor la fel de bun ca altele, dar calităţile şi posibilele performanţe ale românilor se împiedică în sistemul alcătuit din piese disparate, care nu se îmbucă între ele, astfel că angrenajul scârţâie şi, chiar, se gripează pe alocuri.

Peste două zile ne vom alege primarul, consilierii locali și județeni. Timp de o lună, fiecare candidat a încercat să ne convingă că merită să ne conducă și să hotărască în numele nostru. După unii, campania electorală care stă să se încheie peste câteva ore, face parte dintr-un joc al democrației, cu reguli precise și ținte diferite.

Cum sunt românii? Dar, cum sunt japonezii? Am auzit că japonezii aveau săbii ascuţite, erau fideli împăratului, când le-o cerea datoria sau onoarea îşi făceau sepuku, dacă războiul megrea prost se făceau kamikadze, mănâncă orez, sunt conştiincioşi, nu sunt pretenţioşi, sunt perseverenţi, dedicaţi muncii, sunt buni electronişti şi IT-işti.

V-ați întrebat vreodată ce fac românii cu banii câștigați peste noapte din fel și fel de afaceri la limita legii? Cum își risipesc averile dobândite de-a lungul celor douăzeci și ceva de ani de capitalism autohton? Nu cred că există o rețetă valabilă pentru fiecare caz în parte, dar modul de cheltuire a acestor bani pare croit pe principiul românesc „pe daiboj au venit, pe daiboj se duc“.

Et in Călugăra ego! Am fost şi eu la Mănăstirea Călugăra, de sub Stânca Rolului, situată la mai puţin de 20 de kilometri de Oraviţa, în Munţii Aninei. Auzisem câte ceva despre frumuseţea locului, despre atmosfera tihnită, tainică, spirituală, care îţi poate fi hrană de suflet.