Dacă arunci o privire rotundă asupra lumii, de-a lungul istoriei, până în prezent, nu poţi să nu observi că o parte importantă a visurilor omenirii s-a împlinit. Parcă omenirea şi-a construit lumea aşa cum a visat. Sau lumea se formează după cum visează omul.
Internetul este plin de apeluri umanitare. Dar nu numai el. Este suficient să citeşti rubriciile de publicitate ale ziarelor ori să urmăreşti posturile de radio şi televiziune. Unii vor ajutor pentru tratament sau operaţie în străinătate, alţii cer cu disperare o locuinţă sau salvarea de la sărăcie a unor copii orfani.
Ne-am distrat, acum câteva zile, cu poetul Iacob Roman, cu criticul Gheorghe Jurma, şi cu alţi membri ai cenaclului Semenicul, pe seama „folclorului nou”, care era „nou” prin anii '50, '60, ai secolului trecut. Sigur, ne-am distrat, dar nu ne-am bătut joc, fiindcă orice lucru vechi, chiar şi nişte versuri naive sau, chiar, tâmpiţele, odată cu trecerea timpului capătă o patină de autenticitate, privite în contextul istoric.
E mare sărbătoare în toată ţara. Ieri, că a fost zi de rugăciuni în biserici şi în mânăstiri, azi, mâine şi poimâine, ba, chiar şi răspoimâine, e liber la distracţie, pentru că aşa este dat să petreci după un post în care, zice-se, tot românul s-a abţinut de la mâncare de dulce, alcool şi dezmăţ.
De aproape două săptămâni, televiziunile de ştiri îşi încep şi îşi încheie ziua cu evenimentele de la mitingul Diasporei.
Dacă arunci o privire rotundă asupra lumii, de-a lungul istoriei, până în prezent, nu poţi să nu observi că o parte importantă a visurilor omenirii s-a împlinit. Parcă omenirea şi-a construit lumea aşa cum a visat. Sau lumea se formează după cum visează omul.
RSS Feed