Articol

Deschid dimineaţa radioul, la un post cu comentarii antrenante şi cu un pic de umor, care fac ceva mai digerabile şi cele mai surprinzătoare şi chiar inepte ştiri. Compătimesc mai întâi, de la distanţă, cu călătorii blocaţi zeci  de ore în trenuri îngheţate, fără apă şi fără ca vreo autoritate a statutului să intervină  de urgenţă, să  se pună în mişcare pentru a le veni în ajutor. Cu o zi înainte, mare senzaţie a făcut faptul că jandarmii au salvat nişte căţeluşi din nămeţi, undeva pe un traseu montan. Bravo lor că, iată, jandarmii nu ştiu doar să bată şi să gazeze protestatarii paşnici. Pot fi şi omenoşi… cu câinii ! Nu doar câini…cu oamenii ! Totuşi, pe bieţii oameni înzăpeziţi cine-i ajută, cine-i salvează?

Banatul este zona cea mai afectată de aceste ninsori. Sufleteşte sunt alături de lugojenii rămaşi fără curent electric. Ştiind din proprie experienţă ce înseamnă să rămâi, fie şi numai câteva ore, fără apă, mă gândesc şi la oraşul Caransebeş, care, din pricina unei avarii de curent la pompe, are întreruptă alimentarea vitală cu apă.

Mă aştept ca, după alarmantele veşti legate de starea vremii, să aflu imediat cum se comemorează, la Timişoara, acel sângeros şi plin de măreţe idealuri Decembrie 1989.  Că doar se împlinesc 29 de ani din acele zile şi nopti cu focuri de arme şi victime nevinovate, în numele strigătului de libertate. Dar avalanşa de ştiri continuă cu nişte fragmente de cuvântări ale lui Dragnea, Oprişan…Ba, parcă de data asta nu sunt chiar aceleaşi. Sunt mai obraznice, mai sigure, mai în bătaie de joc, în retorica lor murdară. Le simt ca pe un scuipat în faţa fiecăruia din noi. O flegmă de care nu te poţi feri, pe care nu o poţi şterge. Care îţi pătează nu doar obrazul. Te răneşte adânc sufleteşte.

Spun nu mai pot şi închid radioul. Îmi amintesc că, zilele trecute, într-o discuţie amicală la cenaclul  Semenicul, dl Forin Ionescu, directorul Teatrului de Vest din Reşiţa, vorbea de un proiect   URMUZ. Un spectacol pe care urmează să-l pună în scenă o tânără regizoare din Cluj-Napoca. Eu nu am participat la discuţie. Am tras doar cu urechea şi pot să spun acum că mi se pare ambiţios şi lăudabil să-ţi propui să abordezi opera unuia din marii noştri autori de literatură din domeniul absurdului. Gen în care avea să se afirme internaţional Eugen Ionesco, pe care şi-l revendică azi şi literatura franceză.

Problema este însă alta. Ce trăim noi acum până la saturaţie nu ţine de un spectacol de teatru. Este absurdul în stare pură, care depăşeşte orice imaginaţie. De doi ani încoace, dar cu precădere în ultimele zile, scena noastră politică ne obligă să trăim, nu doar să fim spectatori ai absurdului dus la limitele sale nemaintâlnite. Nu absurd în stare pură, cum am scris  anterior.  Absurd cu foarte multă ticăloşie. Ceea ce mă face să mă gândesc la un dramatic neomologat încă : ABSURDUL HORROR.

În numele a trei milioane şi ceva de voturi, obţinute prin minciuni sfruntate, o gaşcă de politicieni, unii infractori dovediţi, alţii doar obedienţi, laşi, profitori, duc de  râpă o ţară cu peste optsprezece milioane de alegători. Comicul gen Caragiale, care te face să râzi, de care se mai sperie câte unii, pare doar o glumă plăcută, benefică. Rinocerii  noştri de azi  se ambiţioneză să-i depăşească pe  Rinocerii lui Eugen Ionesco.

Nu mai există logică, ruşine, în discursul politic al unor nume pe care mi-este şi greaţă să le pronunţ. Preşedintele ales de peste şase milioane de alegători nu-i bun, fiindcă-i…neamţ ! În ce vremuri trăim ? Ne-am întors la rasismul fascist ? Infractorul spune deschis şi parcă zâmbind, în numele celor asemenea lui, că el nu vrea la puşcărie. El şi guvernul lui vor graţiere şi amnistie.  Fiindcă ei pot ! Nu mai contează ce vrem noi, ceilalţi. Care nu ne-am înfruptat cu nesimţire din fosta avere a întregului popor.

Ei o spun cu tupeu, cu aerul de parcă hoţii sunt cei care binevoiesc să-i ierte pe oamenii cinstiţi. Vor să ne scoată din Europa şi să ne întoarcă spre un totalitarism mai grobian decât cel din care am ieşit. Mă întreb, totuşi, ce fac organele statului, în rândul cărora încearcă această gaşcă să bage discordia, pentru a-i dezbina şi a-i stăpâni pe români. Eu nu mai suport atâta mişelie dată pe faţă şi închid radioul, televizorul, când îşi debitează inepţiile. Dar ce face preşedintele Iohannis, acuzat de trădare de ţară ? Suntem pe marginea unei periculoase prăpastii şi el pleacă la Viena, la o dezbatere privind legăturile cu… Africa ? În anul Centenarului, în luna amintindu-ne tragic de nişte mari speranţe naţionale, trăim într-un absurd mai grav decât acela gen Urmuz!

Nicolae Sârbu