Menu

Editoriale

Ogoaie-te, domn’ primar!

Mulți dintre cei care ajung primari, mai ales în comunele izolate, au convingerea că pot să facă absolut tot ce vor ei. Iar dacă au de partea lor și majoritatea consilierilor locali, nimic nu le mai stă în cale.

Să crezi!

Am participat la Colocviile NEDEIA - Banatul viu la 2016, desfăşurate în perioada 15-17 noiembrie, a.c., la Băile Herculane, şi am (re)întâlnit o lume magică, o lume în care am trăit în copilărie, într-un sat timişan de pustă, o lume fantastică, dar, atât de reală.

Salutări de la Severin! Europarlamentarul corupt!

Adrian Severin este primul europarlamentar român condamnat pentru fapte de corupție. Să fie mândru că este deschizător de drumuri pentru toți europarlamentarii noștri, dar și de faptul că va intra în istorie, la fel cum s-a întâmplat cu Virgil Pop, PNL, cel dintâi parlamentar de la noi ajuns în situația aceasta, pentru trafic de influență.

Spre Moscova, înainte!

Pro europenii din Republica Moldova au pierdut alegerile. Era de așteptat chiar de dinainte  primului tur. Igor Dodon a câștigat nu pentru că este mai capabil decât Maia Sandu, ci pentru că partidul său, unul socialist, a fost mai convingător în a transmite minciunile electorale. În acest caz, a contat doctrina populistă și nicidecum omul care candida.

I have a dream!

Întodeauna am avut o admiraţie faţă de arta şi cultura rusă. Această admiraţie s-a născut, în primul rând, din literatura rusă (Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Şolohov, Bulgakov, Ahmatova etc.), apoi, din pictura rusă, nu-i mai amintesc pe toţi, că lista ar fi prea lungă, din teatru, cinematografie, muzică, dans, balet etc.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog