Editoriale

Percepția cvasi generală este că parlamentarii sunt un soi de specimene care nu fac nimic. Pierd timpul cu deplasările la București, dorm în timpul dezbaterilor, joacă șeptic sau popa prostu’,  însă cu toate acestea, sunt plătiți boierește. Ca să parafrazăm o zicală românească, munca înnobilează omul, dar nici parlamentul n-a omorât pe nimeni. De la atâta stat cu curul pe scaun. Din acest motiv este atâta înghesuială pe liste.

Surprize, surprize, în politica din Caraş-Severin! Cu patru zile înainte de alegerile parlamentare, întreaga organizaţie ALDE, din municipiul Caransebeş, a demisionat din partidul lui Tăriceanu şi a revenit „la matcă”, adică s-a înscris în PNL.

În editorialul scris ieri de colegul Matei Mircioane, se făcea trimitere la cel mai mare protest muncitoresc din istoria post-decembristă a Reșiței și, în egală măsură, a Banatului. Matei a tratat subiectul prin prisma funcției de atunci, cea de lider de sindicat de la Combinatul Siderurgic Reșița (CSR). Pentru generația gadgeturilor, CSR este actualul TMK.

O întrebare, ce voia să conţină şi răspunsul, care mi-a fost pusă de un reporter din Bucureşti, în urmă cu 22 de ani, mi-a venit în minte, aşa ca o pală de vânt de decembre, şi mi-a adus aminte de „Sindromul Reşiţa” sau „Fenomenul Reşiţa”, aşa cum au fost numite marile manifestaţii muncitoreşti din centrul civic reşiţean, din anul 1994.

Alegerile parlamentare intră de astăzi în linie dreaptă. La cursele de fond sau semifond, când se intră de pe turnantă pe ultima sută de metri sportivii devin ca lămâia. Storc din ei ultima picătură de energie pentru a trece primii linia de sosire.