Editoriale

România e sub o pudră de zăpadă ca-n poveşti, zăpada nu e mare, atât cât să se bucure copiii şi să nu se necăjească prea tare primarii. Cu o mână de clorură şoselele se înnegresc şi devin circulabile, aşa că avem di tăte, material să adunăm de-un omuleţ de zăpadă, dar şi drumuri să folosim maşinile şi să evităm trenurile care, de câţiva ani buni, au devenit spaima românilor.

Duminică seara, la anunțarea rezultatului alegerilor, liberalii păreu statui ale deznădejdii. Se uitau la scorul afișat pe ecranul televizorului și nu le venea să creadă. Pentru prima dată în ultimii ani, nu i-am mai auzit spunând că au fost furați la vot, că au fost împiedicați să ajungă la urne, că au fost prea puține secții de votare în diasporă.

Liberalii au pierdut alegerile şi toată presa, toată lumea, e cu tunurile pe ei, că unde au greşit, ce au greşit, ce ar fi trebuit să facă. Sunt evidenţiate greşelile preşedintei demisionare, Alina Gorghiu, lipsa de fler politic, precum şi imaginea palidă a premierului Dacian Cioloş, care, în viziunea liberală, ar fi trebuit să fie o locomotivă tehnocrată.

Rareori îți este dat să vezi harta politică a României atăt de dominată de o singură culoare. Roșu, din Moldova și până în Oltenia, de la Constanța și până la Baia Mare. De la Sulina și până dincolo de Timișoara, la Beba Veche, de la Zimnicea până în îndepărtata Bucovină. Și în această imensă mare roșie, două insule care dau în galben și verde. Două insule de speranță pentru unii, de dezamăgire pentru alții.

Particip la alegeri de aproape o jumătate de veac. Tatăl meu, copil de la ţară, venit la Reşiţa atras de mirajul marilor uzine, s-a înrolat cu mândrie în armata proletariatului reşiţean, fiind extrem de disciplinat, convins de rolul celei mai înaintate clase sociale în construirea socialismului, participând conştiincios la toate acţiunile de partid.