Menu

Editoriale

Atenţie la entuziasm!

Ceea ce era de presupus, deja de la începutul anului trecut, s-a întâmplat: PSD a cucerit România, o va guverna cu entuziasm şi discreţionar, pentru binele poporului. Şi pentru binele pesediştilor aflaţi la pândă, în căutare de posturi importante şi bine plătite.

Când Siliştea-Gumeşti nu-i totuna cu Ministerul de Interne

Niciodată în cei 25 de ani ai săi de existenţă, PSD (fost PDSR) nu a fost mai puternic controlat de un singur om, așa cum este acum când Liviu Dragnea l-a transformt într-un SRL în care este unic acționar. Până acum mai exista câte o grupare rebelă în partid, fie că acesta era condus de Ion Iliescu, fie că îl avea la timonă pe Adrian Năstase. Nu mai vorbim de perioadele de sub domnia lui Mircea Geoană ori Victor Ponta.

Jurnal de călătorie (8) - Cinci motive

Anglia, ca peste tot în lume, este o ţară excelent de locuit dacă eşti sănătos şi fericit. Cele două condiţii de viaţă bună, sănătatea şi fericirea, sunt căutate şi de către cetăţenii englezi şi de către imigranţi. Şi, în ciuda zicalei că banii nu aduc fericirea, toată lumea se agită să facă bani.

Succes! Klaus Iohannis

Când Eba, mezina fostului președinte ne vorbea de „succesuri“ și „eșecuri“, bine că nu le-a zis „eșece“, am râs cu gura până la urechi și nu ne-am gândit că va veni o altă zi în care o țară întreagă se va distra din nou pe seama acestui substantiv comun, ceea ce înseamnă că la noi, la români, oricum l-ai lua, „succes“ rămâne un ... succes, cu perspectiva de succesuri!

Jurnal de călătorie (7) - La mulţi ani, cu atenţie!

Şi uite-aşa, mai făcurăm o călătorie în jurul Soarelui, pe spinarea mamei Terra, mamă serioasă, consecventă, care-şi vede treaba ei, îşi respectă obligaţiile, fără să ţină cont de nebuniile copiilor, adică de inconsecvenţele, prostiile şi ciudăţeniile noastre. Am făcut şi lucruri bune, nu-i vorbă, dar, privind globul pământesc mai de la distanţă, cu telescoapele de pe sateliţi ori cu ochii minţii, toate sunt praf de stele.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog