Editoriale

În basmele românești, pe lângă feciorul cel frumos și viteaz, care învingea zmei și balauri în luptă, pe lângă sfintele Miercuri, Vineri, Sâmbătă sau Duminică, niște sfinte echivoce, de care nu știai bine dacă să te ferești...

România este o ţară captivă! În spaţiul geo-politic unde a aruncat-o Dumnezeu. În uraganul intereselor internaţionale. În tornadele grupurilor de interese interne. În istorie. În propria neputinţă.

România este o ţară de care toată lumea vrea să scape! Mii de români pleacă şi nu se mai întorc.

Aţi mâncat, aţi băut, aţi jucat, aţi aplaudat şi v-aţi distrat de minune la Zilele Reşiţei, nu o o zi, nu trei, ci şapte. Petrecerea l-ar fi impresionat până şi pe marele Petre Ispirescu, la care chefurile împărăteşti se limitau doar la trei zile, pentru ca după aceea, cu mic cu mare, sărac sau înstărit, să pună mâna pe lopată, coasă sau topor şi să înceapă să lucreze din nou pentru prosperiatea cetăţii.

Am avut ocazia, ieri, să văd câteva forme de patriotism englezesc. Nici nu știu care ar fi cel mai de luat în seamă. O formă de patriotism am văzut-o manifestându-se într-un parc, în afara orașului Milton Keynes.

Indiscutabil, vedetele gastronomice de la Zilele Reşiţei au fost hamsiile şi pastrama de berbecuţ. Şi una, şi alta au fost, la propriu, la mare preţ. Unul care le-a întrecut până până şi pe cele ale fructelor de mare, să nu mai vorbim de cel al salamului de mistreţ.