Călătoream cu trenul de la Reșița, la Timișoara, și până ajungeam la Bocșa, cunoșteam întreaga viață a călătorilor din compartiment. În primul rând, aflam cu ce scop se duc la Timișoara, la spital, la Comtim, să cumpere carne, în vizită, la neamuri. Apoi, câți copii au, câți nepoți, câte vaci, câte lanțe de pământ, cum le-a murit un unchi într-un accident, cum a reușit un nepot la facultate.
Zilele de 2 şi 3 iulie au trecut neobservate. Ba, mint. În 2 iulie au debutat Zilele Reşiţei şi, cu siguranţă, a însemnat ceva pentru localnicii cu gândul la Irimică, Zdob şi Zdub, mici, bere şi hamsii. În schimb, în afară de faptul că a căzut într-o zi de marţi, 3 iunie nu a însemnat mai nimic.
Fără îndoială titlul acesta de carte este celebru, a pătruns în conştiinţa românilor în vremea comunismului şi a fost păstrat acolo, ca un marş militar pe care îl fredonezi din vremea armatei (pentru cine a făcut armata), evident, fără să mai ştii cine este compozitorul. Sau, poate, n-ai ştiut niciodată. Mai cu seamă reşiţenii vor fi reţinut acest titlu, fiindcă întreaga istorie a localităţii este legată de oţel.
Pentru artizanii războiului mediatic – componentă de bază a războiului hibrid! –, România este un paradis tropical, un fel de Costa Rica, să spunem, în care stai cu Aia în sus, la umbră, şi babuinii locali îţi fac treaba, cu o investiţie minimă din partea ta. Cele două fabrici de ură – Putere şi Opoziţie –, odată pornite, funcţionează de la sine, cu resurse proprii, nebănuite!
După ce în urmă cu vreo două săptămâni arăta, mânios, cu degetul spre fosta conducere a primăriei, acuzând-o de lucruri grave, pentru ca a doua zi să revină cu precizări puerile de genul că mesajul său a fost prost înţeles, primarul Caransebeşului a răbufnit din nou acum câteva zile.
Călătoream cu trenul de la Reșița, la Timișoara, și până ajungeam la Bocșa, cunoșteam întreaga viață a călătorilor din compartiment. În primul rând, aflam cu ce scop se duc la Timișoara, la spital, la Comtim, să cumpere carne, în vizită, la neamuri. Apoi, câți copii au, câți nepoți, câte vaci, câte lanțe de pământ, cum le-a murit un unchi într-un accident, cum a reușit un nepot la facultate.
Zilele de 2 şi 3 iulie au trecut neobservate. Ba, mint. În 2 iulie au debutat Zilele Reşiţei şi, cu siguranţă, a însemnat ceva pentru localnicii cu gândul la Irimică, Zdob şi Zdub, mici, bere şi hamsii. În schimb, în afară de faptul că a căzut într-o zi de marţi, 3 iunie nu a însemnat mai nimic.
Pentru artizanii războiului mediatic – componentă de bază a războiului hibrid! –, România este un paradis tropical, un fel de Costa Rica, să spunem, în care stai cu Aia în sus, la umbră, şi babuinii locali îţi fac treaba, cu o investiţie minimă din partea ta. Cele două fabrici de ură – Putere şi Opoziţie –, odată pornite, funcţionează de la sine, cu resurse proprii, nebănuite!
RSS Feed