Editoriale

Pe vremuri, dacă vă mai amintiți, alergam ca bezmeticii după fiecare mașină frigorifică care oprea în spatele alimentării la care eram arondați, să-l întrebăm pe șofer ce  a adus.

Căderea pe capete a liderilor politici, a celor din administraţia publică, a oamenilor de afaceri conectaţi la robinetul puterii ori a celor, pur şi simplu, hoţi, a creat şi creează momente de înfiorare, atât a publicului observator, cât şi, mai ales, a celor care se ştiu implicaţi în vreun fel în sistemul corupt crescut la sânul hrănitor al patriei noastre mame.

În urmă cu un an, s-a dat semnalul de primenire a clasei politice. Ceva de genul „dați-vă la o parte, vremea voastră a trecut“. Nu știu cine a hotărât așa și nici nu mă interesează atât de mult. Un lucru e cert: cine a avut urechi de auzit și a știut să citească printre rânduri a făcut pasul înapoi.

Cine şi-ar fi închipuit?! Personal, dacă cineva mi-ar fi spus, la începutul anului trecut, că alegerile din 2016 ne vor prinde cu Frunzăverde blocat la mantinelă, cu vicepreşedintele CJ Ghiorghioni şi cu primarul Reşiţei Stepanescu în arest, aş fi sucit din cap neîncrezător.

La jocurile de echipă, mai ales la cele cu mingea, România este varză. Cândva, campioană europeană, mondială și olimpică la gimnastică, volei și handbal România nu mai reprezintă mare lucru în comparație cu țările în care nici măcar nu existau competiții interne și, ca atare, nici nu își puteau imagina că va veni vremea să ne privească de sus, de la nivelul podiumului.