Editoriale

Pentru Caraș-Severin, 2015 a fost anul în care județul s-a aflat mai mereu în atenția DGA, DIICOT, ANI și DNA. A fost anul în care conducerea Consiliului județean a fost trimisă în judecată, pentru infracțiuni de corupție, pentru ca în final Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni să fie condamnați la închisoare, unul cu suspendare, celălalt cu executare.

Un coleg mi-a atras atenţia asupra faptului că, într-o emisiune televizată, un specialist din administraţie spunea că la Arena Naţională din Bucureşti acoperişul „nu are agrementul ISU”. Desigur, neica specialistul a introdus în discursul său cuvântul englezesc agreement, care înseamnă acord, contract, înţelegere, pronunţâmd româneşte, agrement, considerând că înseamnă acelaşi lucru.

Asistăm de câteva luni la mediatizarea în fel și chip a cazului familiei mixte româno-norvegiene căreia autoritățiile i-a luat cei cinci copii, pe motiv de tratamente ce nu concordă cu legislația din această țară.

Frunzăverde n-a existat. A existat numai un judeţ frumos şi sărac, la o margine de ţară, unde s-a făcut un anumit fel de politică, la fel ca-n ţara toată. Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli şi obedienţi pe care-i chema Ionesie, Ianăş, Romică: sau mai simplu, corupţi şi şpăgari, cărora le plăcea să li se spună politicieni.

Nu mă dau în vânt după iarnă. Nu pentru că îmi displace acest anotimp, ci pentru că am ajuns la vârsta la care nu suport hainele groase. Nu multe, ci groase și grele. În plus, nu-mi plac lapovița și ploaia de care tot avem parte în ultimii ani în loc de zăpadă. Cu toate acestea, fiecare ninsoare, tot mai rară, mă bucură ca și pe copilul care abia așteaptă să scoată sania sau schiurile de la naftalină.