Editoriale

Am citit, aseară, un interviu cu un fost (de curând, fost) oficial american, iar o afirmaţie a acestuia a echivalat cu o lovitură de măciucă pe care am încasat-o în tâmplă. O lovitură de intensitate medie, din acelea care nu te omoară, nu-ţi sparg capul, dar, orişicât, te dezechilibrează, încât simţi nevoia să te ţii de scaun şi să faci un efort ca să-ţi revii.

Viața în primărie nu este ușoară. Nu o spun eu, ci aceia care sunt sau au fost primari. Cine crede că toată activitatea unui mandat de patru ani se rezumă doar la a semna ca primarul se înșeală. Un edil-șef știe când pleacă de acasă, nu și când se întoarce seara. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă și fiecare dintre ele reprezintă o nouă experiență.

Scârbiţi de politică şi de politicieni, românii au stăvilit ascensiunea clasei politice formate în spiritul anilor de după revoluţia din decembrie, smulse din smârcurile ceţoase ale anilor ’90 şi înflorite în flori de paie, în anii 2000.

Chiar dacă suntem în luna ianuarie, campania electorală pentru alegerile de primari a și început. Ba cu o apariție în public, ba cu un comunicat de presă ori o părere expusă pe o rețea de socializare. Timp de patru, sau chiar mai mulți ani, candidații i-au lăsat pe alții să aibă intervenții de acest gen.

Cineva mi-a atras, ieri, atenţia că nu sunt buricul pământului. OK, am fost de acord, am aflat acest lucru, încă din copilăria mică, imediat ce am ieşit pe stradă, dintre braţele protectoare ale părinţilor şi bunicilor.