Editoriale

Protestul zecilor de mii de români din toată ţara este, după părerea mea, un semn de sănătate socială. Este bine când organismul social protestează în cazul unei infecţii. Chiar dacă un protest seamănă, întrucâtva, cu febra sau, chiar, cu o rană deschisă. Dacă a apărut o rană, înseamnă că pe acolo, prin rană, trebuie să se dreneze lichidele toxice din organism. Rana trebuie oblojită, sterilizată, pansată.

După demisiile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea și „Piedone“ m-aș fi așteptat ca Strada să se potolească. Ca tinerii, care forțaseră mâna celor trei politicieni, să se retragă la bază, mulțumiți că misiunea lor  fusese îndeplinită sută la sută. Așa am văzut în nenumărate filme americane, și tot la fel cum am citit în cărțile de specialitate.

Protestele a zeci de mii de oameni, desfăşurate aseară în Bucureşti, au o legătură cu incendiul de vineri seara, din clubul în care au murit 32 de tineri, tot aşa cum scânteia are legătură cu aprinderea unei mase mari de material inflamabil. O scânteie căzută pe pământ sterp ori pe asfalt face fâss, se topeşte într-o clipită, scoate un fum cât un puf de păpădie şi dispare ca şi când n-ar fi fost.

Am citit declarația unui preot ca răspuns la numeroasele critici aduse de poporul care nu-i zăriseră pe slujitorii Bisericii în noaptea tragediei de la Clubul Colectiv și am rămas cu gura căscată. „Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau, puteau să meargă la biserică și să ceară unui preot să se deplaseze pentru a ține o mică slujbă“. Poate că are dreptate preotul.

Îi admir pe oamenii care sunt în stare să manifeste compasiune faţă de suferinţele altora. Îi admir şi pe cei care au puterea să-i admire pe alţii, nu doar pe sine. Cu toate că admiraţia este riscantă, fiindcă şansele de a fi dezamăgit de cel pe care îl admiri sunt foarte mari. Cu atât mai mult este admirabil să îţi asumi riscul, să acorzi încredere oamenilor. Fie ei, rude, colegi, artişti, sportivi, chiar şi oameni politici.