Menu

Editoriale

Postim prin joc şi voie bună!

În postul Paştelui nu se fac nunţi, botezuri şi nici măcar bairamuri, cu lăutari, manelişti sau DJ. Postirea se referă nu doar la ce mâncare şi băutură, la rugăciunile pe care le înălţăm lui Dumnezeu mai mult ca în alte dăţi, ci şi la postirea trupească. La abstinenţa în căminul conjugal.

Primăria Reşiţa şi excesul de zel pionieresc

La sfârşitul anului trecut, din iniţiativa primarului Reşiţei, Ioan Popa, Consiliul Local Reşiţa a votat un Regulament de amplasare a mijloacelor de publicitate în Municipiul Reşiţa.

Cultura în izmene şi cămaşi de corp!

Aseară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, poetul Costel Stancu şi-a lansat volumul cu numărul 13, „Ochiul din palmă”. De fapt, o antologie a celor mai reprezentative poezii scrise între anii 1995 şi 2015. Dar nu despre excelentul volum apărut la editura arădeană Mirador vreau să scriu.

Raiul de zgură

Am tot vorbit, şi eu ca tot omul, despre Raiul Copilăriei, pe care l-am localizat în satul natal, la Jamu Mare, undeva în capătul grădinii, unde curgea pârâul pe care noi îl numeam Boruga. Căci, drag îmi era satul nostru cu Boruga cea frumos curgătoare şi tulbure ca laptele cu cafea, în care nu se oglindea mai nimic, doar papura şi sălciile pitice, precum şi vreo trei poduri vechi din lemn, parţial în ruină.

Nu le puneţi pe toate la inimă!

Zilele trecute citeam o mărturisire făcută de un profesor universitar potrivit căreia, am avea o ţară plină de imbecili cu studii superioare, care nici măcar nu ştiu că America este continent sau ţară. Referire directă la studenţii pentru care facultatea este o pierdere de timp pe banii părinţilor şi nervii profesorilor.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog